Recomandări privind Comunităţile online
Forumuri de asistenţă, Bloguri, Clasamente & evaluări Logitech („Comunităţi online”) – Recomandări
Forumuri de asistenţă, Bloguri, Clasamente & evaluări Logitech („Comunităţi online”) – Recomandări
(Ultima actualizare: August 2009)
Prin înregistrarea ca utilizator, sunteţi de acord să respectaţi Recomandările privind Comunităţile online („Recomandări”) şi Termenii de utilizare ai Logitech cu eventualele modificări. Orice încălcare a acestor termeni poate duce la suspendarea sau încetarea dreptului dvs. de a accesa Comunităţile online.
Dacă nu sunteţi de acord cu toate aceste Recomandări sau cu Termenii de utilizare, nu utilizaţi şi nu postaţi informaţii pe aceste Comunităţi online, în niciun fel.
Descriere & scop
Comunităţile online reprezintă forumuri de tip utilizator-la-utilizator, bloguri şi/sau comunicări de clasamente şi evaluări formulate în limba engleză, un loc unde se întâlnesc pasionaţii, experţii şi utilizatorii produselor Logitech, pentru a discuta despre produsele şi serviciile Logitech. Puteţi să participaţi la discuţii despre diferite produse şi subiecte, să beneficiaţi de ajutor pentru creşterea eficienţei, să găsiţi soluţii, sfaturi etc.
Comunităţile online sunt create şi gestionate din dorinţa de a oferi asistenţă. Dorim ca experienţa dvs. în cadrul Comunităţilor online să fie plăcută şi productivă. Reţineţi, Comunităţile online sunt utilizate ca loc pentru interacţiunea de tip utilizator-la-utilizator şi nu reprezintă neapărat un loc unde să găsiţi răspunsuri imediate din partea agenţilor de asistenţă tehnică Logitech.
Dacă aveţi o întrebare tehnică urgentă despre unul dintre produsele noastre, vă rugăm să consultaţi Site-ul de asistenţă Logitech, pentru a vizualiza articole şi pentru a afla mai multe informaţii despre paginile noastre de asistenţă pentru produs.
Înregistrare
Nu sunteţi obligat să vă înregistraţi pentru a accesa Comunităţile online. Cu toate acestea, pentru a putea posta mesaje şi pentru a configura setările de utilizator, sunt necesare atât înregistrarea (prin furnizarea unei adrese de e-mail valide, a unui nume de utilizator şi a unei parole), cât şi conectarea. Logitech va gestiona toate informaţiile primite de la dvs., în conformitate cu Declaraţia de confidenţialitate şi de securitate.
Când vă înregistraţi, vi se va cere, de asemenea, să introduceţi informaţiile dvs. cu caracter personal – adresa de e-mail, numele şi parola.
La alegerea unui nume de utilizator şi la crearea profilului reţineţi că, ori de câte ori veţi posta mesaje, numele dvs. de utilizator, un link către profilul dvs. şi starea dvs. online vor apărea în mod automat alături de postarea dvs.
Declaraţia Logitech
Logitech asigură agenţi de asistenţă tehnică şi moderatori pentru forumurile de asistenţă, care pot furniza răspunsuri la întrebările clienţilor. Numai angajaţii şi partenerii Logitech care au urmat o instruire referitoare la forumul de asistenţă sunt autorizaţi să fie reprezentanţii Logitech pe forumurile de asistenţă. Deşi forumurile de asistenţă sunt moderate de angajaţi ai Logitech, scopul principal al forumurilor este acela de a oferi un loc în care membrii să interacţioneze unii cu alţii în mod direct. Sunteţi de acord că postările şi mesajele private nu constituie notificări către Logitech în scopuri juridice. Forumurile de asistenţă nu reprezintă un substitut pentru contactarea în mod direct a Asistenţei Logitech sau a serviciilor juridice.
Recomandări
Comunităţile online îşi dovedesc maxima utilitate atunci când membrii urmează indicaţiile de bază şi normele de conduită. Logitech vă oferă Comunităţile online în condiţiile Termenilor de utilizare Logitech, care pot fi actualizaţi din când în când, fără notificare. Prin prezenta, toţi Termenii de utilizare sunt incluşi în Recomandări prin referinţă. Recomandările reglementează modul în care utilizaţi Comunităţile online şi descriu tipurile de conduită adecvată şi utilizările nepermise în cadrul Comunităţilor online. Aceşti termeni nu sunt exhaustivi, iar Logitech îşi rezervă dreptul de a-i modifica în orice moment. Utilizarea Comunităţilor online este limitată la participanţii cu vârsta de peste 13 ani, inclusiv.
În conformitate cu Recomandările, sunteţi de acord:
(1) Să nu hărţuiţi, ameninţaţi, jenaţi şi să nu cauzaţi suferinţă sau disconfort unui alt participant, utilizator, persoană sau unei alte entităţi care ia parte la forumul de discuţii Logitech.
(2) Să nu transmiteţi prin intermediul Comunităţilor online orice informaţii, date, texte, fişiere, linkuri, software, discuţii în direct, comunicări sau alte materiale („Conţinut”) pe care Logitech le consideră ilegale, dăunătoare, ameninţătoare, abuzive, hărţuitoare, defăimătoare, vulgare, obscene, conţinând ură, inacceptabile din punct de vedere rasial, etnic sau din alte considerente.
(3) Să nu vă daţi drept o altă persoană în cadrul Comunităţilor online, inclusiv, dar fără limitare la, un oficial Logitech, lider de forum de discuţii, ghid sau gazdă.
(4) Să nu utilizaţi nume, nume de domenii, mărci comerciale, logo-uri sau însemne „Logitech” sau „Logi” în numele dvs. de utilizator sau în orice alt mod care ar sugera faptul că lucraţi sau sunteţi în afiliere cu Logitech.
(5) Să nu perturbaţi cursul normal al dialogului într-un forum de discuţii Logitech şi nici să acţionaţi într-un mod care să îi afecteze negativ pe ceilalţi participanţi.
(6) Să nu postaţi şi să nu transmiteţi vreo formă de publicitate nesolicitată, materiale promoţionale sau orice altă formă de solicitare în forumurile de discuţie Logitech şi să nu utilizaţi forumurile în scopuri comerciale.
(7) Să nu utilizaţi Comunităţile online pentru a genera trafic pentru alte site-uri.
(8) Să nu încălcaţi, în mod intenţionat sau neintenţionat, legile locale, statale, naţionale sau internaţionale de drept, inclusiv, dar fără a limitare la, legile în vigoare în timpul utilizării sau accesării Comunităţilor online sau în legătură cu utilizarea de către dvs. a Comunităţilor online în orice mod.
(9) Să nu încălcaţi intimitatea şi nici să nu încălcaţi vreun drept individual sau de proprietate al vreunei persoane sau entităţi.
(10) Să nu furnizaţi, în profilul dvs., informaţii incorecte, neadevărate sau incomplete.
(11) Să nu încălcaţi drepturile de proprietate intelectuală sau alte drepturi similare, inclusiv, dar fără a se limita la, drepturile de autor şi mărcile comerciale ale oricărei persoane sau entităţi.
Logitech îşi rezervă dreptul de a republica, modifica, distribui sau şterge postarea dvs. Noi nu examinăm şi nici nu edităm postările înainte ca ele să apară pe site-ul nostru, dar ne rezervăm dreptul de a le elimina în cazul în care încalcă aceste recomandări. În plus, Logitech vă poate închide contul din orice motiv.

Modificare locaţie

